Tag Archives: pata

Cum curata sapunul?

cum actioneaza sapunul?Putina teorie, doar ca sa intelegi rapid ce se intampla de fapt cand speli o rufa: sapunul contine o parte hidrofila (care atrage apa) si una hidrofoba (care respinge apa, atragand grasimile). Particulele de grasime si de diverse impuritati sunt atrase de partea hidrofoba a sapunului, lipindu-se practic de particulele de sapun prin forte de atractie specifice. Rolul apei este acela de a dezlipi, cu ajutorul partii hidrofile a sapunului, impuritatile de materialul pe care erau atasate (piele, materiale textile).

De exemplu, sa presupunem ca avem o pata uleioasa pe o haina. Apa nu va reusi sa indeparteze singura pata, unul dintre motive fiind acela ca uleiul nu se dizolva in apa.

Daca insa adaugam sapun, partea hidrofoba a acestuia va fi respinsa de apa, dar atrasa de uleiul din pata. In acelasi timp, partea hidrofila va fi atrasa de apa. Aceste forte opuse vor „captura” pata si o vor mentine suspendata in apa.

In continuare, apa calda sau fierbinte va ajuta la dizolvarea grasimilor din pata, iar centrifugarea masinii de spalat sau frecarea cu mana vor ajuta la desprinderea petei.

Gata, asta a fost tot! Promit ca de acum inainte sa vin numai cu lucruri practice!

Anunțuri